14 sfaturi pentru o alimentație sănătoasă și ieftină

Pentru mulți oameni, alimentația sănătoasă pare un lux – noi, aici la Dahna, vrem să demontăm acest mit dăunător. Din contră, există multe moduri prin care te poți asigura că alimentația ta de zi cu zi este prietenoasă atât cu corpul și inima ta, cât și cu portofelul tău.

Astăzi îți vom prezenta 14 sfaturi pentru a te asigura că mănânci sănătos fără a sparge pușculița! 

Ce înseamnă o alimentație sănătoasă?

În termeni simpli, alimentația sănătoasă este cea care îți asigură toți nutrienții necesari supraviețuirii în cantitatea optimă. Aici vorbim despre cei 3 macronutrienți esențiali (proteine, carbohidrați și grăsimi) dar și despre micronutrienți (vitamine și minerale), toți la fel de importanți pentru sănătatea și corpul tău.

14 sfaturi de urmat pentru a te menține sănătos pe un buget limitat

Iată mai jos recomandările Dahna pentru o alimentație benefică inimii tale, ce nu necesită costuri mari:

Gătește acasă

Cel mai bun mod de a economisi bani și în același timp să îți asiguri o alimentație cât mai sănătoasă este să înlocuiești mesele în oraș cu mâncare gătită acasă.

Atunci când îți gătești propria mâncare de la 0, poți ști 100% sigur ce conține aceasta și te poți asigura astfel că este cât mai sănătoasă cu putință. 

Planifică-ți meniul săptămânal

Cu toții am pățit să mergem la cumpărături și să cumpărăm mâncare în exces, pe care o aruncăm la finalul săptămânii. Mâncarea irosită înseamnăm bani irosiți, și deci este important pentru bugetul tău să te asiguri că cumperi doar strictul necesar.

Noi recomandăm să îți planifici în avans un meniu săptămânal pentru micul dejun, prânz și cină, precum cele găsite în aplicația Dahna. Planificarea în avans nu înseamnă doar economie de bani, ci și de timp, deoarece nu va mai trebui să decizi ce mănânci în fiecare zi.

Dacă te folosești de aplicația Dahna pentru inspirație când vine vorba de meniuri, îți poți genera tot în aplicație și o listă completă de cumpărături pentru a fi sigur că vei cumpăra doar ce trebuie, evitând astfel risipa.

Asigura-ti o alimentatie sanatoasa cu meniurile Dahna

În aplicația Dahna poți găsi sute de meniuri zilnice precum cel de mai sus, bazate pe dieta mediteraneană considerată cea mai bună dietă pentru inima ta.

Fă un inventar în bucătăria și cămara ta

Înainte de a merge la cumpărături, fă-ți mereu inventarul ingredientelor pe care le ai deja în casă. De multe ori, vei găsi alimente uitate în frigider sau cămară sau alimente pe cale de a expira, numai bune de folosit repede într-un meniu sănătos.

Gătește porții mari în avans

Dacă ai timp limitat în viața de zi cu zi pentru gătit, poate părea imposibil să menții o alimentație sănătoasă. Soluția perfectă este să-ți alegi o zi sau două pe săptămână în care să gătești o cantitate mai mare de mâncare în avans, pe care să o poți mânca zilele următoare fără a găti în plus. Mâncăruri precum supele și tocănițele sunt surse foarte bune de nutrienți, și sunt ușor de făcut în cantități mari.

Dacă vrei să economisești bani, faptul că ai resturi pe zilele următoare te va ajuta și să reziști tentației de a cumpăra mâncare sau patiserii din oras. Nu doar atât, dar gătind multă mâncare odată vei economisi și energie electrică sau gaz.

Evită mâncărurile procesate

Mâncărurile procesate, precum mezelurile, produsele semipreparate, pateurile, margarina, sosurile din comerț sau dressingurile de salată gata preparate sunt în general scumpe, și nici nu au o valoare nutrițională mare. Alimente precum mezelurile sunt chiar dăunătoare sănătății, fiind o cauză bine-cunoscută a bolilor cardiovasculare.

Pe cât se poate, evită aceste alimente, și încearcă să prepari acasă versiuni mai sănătoase ale acestora.

Încearcă branduri generice de alimente

Atunci când mergi la hypermarket, vei observa că multe produse sunt vândute fie de branduri bine cunoscute sau de brand-uri generice. Deși brand-urile mari sunt ușor de recunoscut și au o reputație bună, produsele acestora vor fi și mai scumpe.

Toți producătorii de produse alimentare trebuie să respecte aceleași reguli și standarde de producție, deci poți fi sigur că aceste alimente vor avea o calitate și valoare nutrițională comparabilă cu cele vândute de branduri mari.

Profită de reduceri

Cel mai simplu mod de a economisi bani este să profiți de reducerile din magazine. Dacă există produse indispensabile în alimentația ta și le găsești la reducere, cumpără o cantitate mai mare și păstrează excesul pentru zilele în care nu îți permiți să faci cumpărături mari. Asigură-te că aceste produse au o dată de expirare lungă – dacă se strică repede, nu vei fi economisit bani, ci din contră.

Înlocuiește cerealele rafinate cu cereale integrale

Una dintre cele mai bune schimbări pe care le poți implementa în alimentația ta este să înlocuiești cerealele rafinate din dietă cu cereale integrale. Cerealele integrale nu sunt doar mai ieftine, ci și aduc cu sine multe beneficii asupra sănătății tale.

Cerealele rafinate se regăsesc în alimente precum prăjiturile, biscuiții, pastele, fulgii de porumb etc. Acestea pot avea efecte negative asupra sănătății tale și cresc riscul de boli cardiovasculare și diabet de tip 2. În schimb, studiile ne arată că cerealele integrale (orezul brun, hrișca, ovăzul, quinoa, orzul) scad considerabil riscul acestor condiții.

Alege versiuni mai ieftine ale produselor preferate

Pentru produsele pe care le consumi des, poți căuta alternative mai ieftine ale acestora.

Spre exemplu, dacă consumi carne de pui în mod regulat, optează pentru pui cu piele și os în loc de cel dezosat, deoarece este în general vândut la preț mai mic. Pentru o alimentație sănătoasă, asigură-te că scoți pielea înainte de a găti puiul, deoarece conține grăsimi saturate, dăunătoare sănătății inimii și a corpului.

Dacă preferi peștele dar ți se pare că cel proaspăt prea scump, poți alege să îl cumperi congelat. Caută file-uri de pește congelat care nu conțin niciun adaos de sare, sosuri sau cruste semipreparate.

Înlocuiește carnea cu alte surse de proteine

În prezent, se cunosc multe beneficii ale dietelor pe bază de plante. Este adevărat – să mănânci mai puțină carne îți ajută portofelul, dar și inima.

Dacă nu ești pregătit să renunți la carne complet, introdu o zi sau două pe săptămână în care să înlocuiești carnea din meniul tău cu alte surse de proteine, mai sănătoase și mai ieftine, precum:

  • fasole și alte leguminoase
  • ouă
  • tofu

Cumpară produse de sezon

În general, produsele de sezon precum fructele și legumele sunt mult mai ieftine decât produsele în afara sezonului. Nu doar atât, dar atunci când cumperi produse de sezon, le cumperi la un nivel maxim de nutrienți și gust.

Cumpară fructe si legume congelate

O opțiune și mai ieftină pentru a-ți asigura aportul zilnic de vitamine este să cumperi fructe și legume congelate. Contrar unor opinii, acestea sunt la fel de nutritive precum fructele și legumele proaspete, și pot fi păstrate mult timp în congelator, evitând risipa. 

Crește propriile produse

O metodă inedită de a-ți asigura o sursă ieftină de produse sănătoase este… să le crești tu singur!

Legume precum roșiile sau ceapa, sau ierburi aromatice precum busuiocul sau rozmarinul sunt ușor de crescut chiar și în propria casă, și îți pot asigura o sursă bogată de nutrienți. Grădinăritul poate fi și un hobby relaxant, benefic în combaterea stresului ce ne poate afecta sănătatea mintală dar și fizică.

Alege snacks-uri sănătoase

Cu toții avem din când în când nevoie de o gustare. În loc de produse precum chipsurile din comerț, prăjiturile, produsele de patiserie sau ciocolata, alege snacksuri mai sănătoase, precum:

  • fructe și legume
  • iaurt scăzut în grăsime
  • nuci și alune (fără sare și neprăjite)
  • humus

Alimentația sănătoasă nu trebuie să fie scumpă sau plictisitoare! 

După cum vezi, există multe moduri prin care te poți menține sănătos chiar și pe un buget limitat sau în lipsă de timp liber. Alimentația sănătoasă poate fi ieftină, interesantă, ușoară de menținut și convenabilă. 

Aplicația Dahna este aliatul tău fidel în lupta cu bolile cardiovasculare și este alături de tine să te ajute să-ți menții o alimentație sănătoasă. Descarcă astăzi aplicația și începe călătoria spre o inimă sănătoasă!

Leave a comment