Restricționarea orelor de masă – o nouă metodă de slăbit sănătos pentru cei cu diabet tip 2

Aproximativ 6.2% din locuitorii UE suferă, în medie, de diabet de tip 2 la momentul actual. În România, aceste statistici se ridică până la 8.4%-11.6%. Cu o rată a obezității de aproximativ 31.9% la noi în țară, aceste statistici nu sunt surprinzătoare – obezitatea este unul dintre cei mai mari factori de risc pentru diabet de tip 2 și alte probleme de sănătate precum bolile cardiovasculare.

Este clar – avem nevoie de strategii inovatoare privind stilul de viață pentru prevenirea și menținerea sub control a diabetului de tip 2. Un nou studiu despre restricționarea orelor de masă drept metodă de slăbit sănătos ar putea fi una dintre aceste soluții.

Ce este, mai exact, diabetul de tip 2?

Diabetul de tip 2 este o afecțiune cronică în care corpul nu poate folosi eficient insulina, conducând la niveluri ridicate de zahăr în sânge. Această afecțiune se poate recunoaște prin simptome precum sete excesivă, urinări frecvente, oboseală neobișnuită, vederea încețoșată și vindecarea lentă a rănilor.

Ce este hemoglobina glicată?

Hemoglobina glicată, sau HbA1c, măsoară cât de mult zahăr este atașat de celulele roșii din sânge. Ea ne oferă o imagine a nivelului mediu de zahăr din sânge pe o perioadă de aproximativ 3 luni, și ajută la identificarea diabetului de tip 2 sau la monitorizarea acestei boli atunci când nivelul este prea ridicat. 

Restricționare calorică sau restricționarea orelor de masă? Care este cea mai bună metodă de slăbit sănătos pentru diabetici de tip 2?

Momentan, una dintre cele mai încurajate metode de tratament pentru pacienții cu diabet de tip 2 este restricționarea calorică. Aceasta presupune o alimentație bazată pe deficiență calorică zilnică, ce poate ajuta pacienții să își gestioneze greutatea și nivelul de glicemie.

Cu toate acestea, restricționarea calorică are un mare dezavantaj – aportul caloric trebuie monitorizat atent zi de zi, ceea ce poate duce la abateri de la această dietă și, deci, neatingerea obiectivelor pacientului.

Restricționarea orelor de masă – o alternativă a deficienței calorice

În loc de restricționarea caloriilor, o metodă mai utilă de slăbit sănătos ar putea fi restricționarea orelor de masă în fiecare zi. 

Această metodă presupune limitarea meselor la un interval specific (de la 6 până la 10 ore) în fiecare zi, fără a-ți limita caloriile consumate sau alimentele consumate. 

Restrictionarea timpului de masa este o metoda de slabit sanatos

Ce ne spun studiile despre restricția orelor de masă?

Un studiu recent ne arată cât de eficientă este restricționarea orelor de masă comparat cu restricționarea caloriilor.

Acest studiu de la Universitatea din Illinois, Chicago a urmărit evoluția greutății corporale și a nivelului glicemic al participanților pe o durată de 6 luni.

Participanții au fost împărțiți în trei grupe: grupa 1, ce a urmat o restricționare a orelor de masă de 8 ore (între 12:00 și 20:00), grupa 2, ce a urmat o restricție calorică zilnică (de 25%), și o grupă de control ce nu și-a schimbat stilul de viață semnificativ.

Rezultatele au fost uimitoare – persoanele din grupa 1 și-au redus aportul caloric zilnic cu aproximativ 313 kcal/zi, pe când cele din grupa 2 au redus acest aport doar cu aproximativ 197 kcal/zi. De asemenea, greutatea corporală a scăzut cu aproximativ 3.56% în grupa 1, și doar cu 1.78% în grupa 2. Nivelul de glicemie a scăzut comparabil în ambele grupe.

Așadar, studiul a arătat că restricția calorică și dieta cu timp restricționat au ajutat amândouă la scăderea în greutate și la îmbunătățirea controlului glicemic, dar dieta cu timp restrictionat a ajutat mai mult la scaderea în greutate Este clar că aceasta ar putea fi o metodă de slăbit sănătos demnă de atenția noastră și a medicilor. 

Autorul studiului, Krista A. Varady, a declarat:

“Studiul nostru arată că alimentația cu restricții de timp ar putea fi o alternativă eficientă la dieta tradițională pentru persoanele care nu pot urma dieta tradițională sau sunt epuizate de ea. Pentru mulți oameni care încearcă să piardă în greutate, numărarea timpului este mai ușoară decât numărarea caloriilor”.

Monitorizează-ți greutatea cu Dahna!

Aplicația pentru sănătate Dahna este aliatul tău în monitorizarea atentă a greutății și a altor factori de risc ai bolilor cardiovasculare și diabetului de tip 2. Prin configurarea unui profil cardiometabolic, aplicația îți generează meniuri gustoase și accesibile bazate pe dieta mediteraneană (alfă aici de ce dieta mediteraneană este cea mai bună pentru diabetici de tip 2!), ce te vor ajuta să îți menții inima în formă pe termen lung. Descarcă azi aplicația și începe și tu drumul către o inimă sănătoasă!

Lasă un comentariu