Cât de probabil este să trăim 130 de ani în acest secol?
Numărul de oameni care trăiesc după vârsta de 100 de ani a crescut în ultimele decenii până la aproape jumătate de milion de oameni, iar un nou studiu calculează probabilitatea de a trăi vârsta de 110 ani, care, deși este rară, probabil va crește în acest secol.
Cea mai în vârstă persoană în viață, Jeanne Calment din Franța, avea 122 de ani când a decedat în 1997. În prezent, cea mai în vârstă din lume este japoneza Kane Tanaka, în vârstă de 118 ani.
Potrivit noilor cercetări efectuate de Universitatea din Washington (UW), o astfel de longevitate extremă e probabil să crească până la sfârșitul acestui secol, iar estimările arată că este posibilă o durată de viață de 125 de ani sau chiar 130 de ani.
„Oamenii sunt fascinați de extremele umanității. Fie că vorbim despre aterizări pe Lună, despre cât de repede alergăm la olimpiadă sau chiar și despre cât de mult putem trăi”, a spus autorul principal al cercetării, Michael Pearce, doctorand în statistici al UW. „Cu această lucrare, cuantificăm probabilitatea unei persoane de a ajunge la diferite vârste extreme în acest secol.”
Longevitatea este influențată atât de politicile guvernamentale și economice, dar mai ales de deciziile personale de îngrijire a sănătății și de viață pe care le faci.
Noul studiu, publicat pe 30 iunie 2021 în revista Demographic Research, folosește modelarea statistică pentru a examina extremele longevității vieții umane. Luând în vedere cercetările despre îmbătrânire, perspectivele viitoarelor descoperiri medicale și științifice, dar și numărul relativ mic de persoane care au atins în mod verificabil vârsta de 110 ani sau mai mult, experții au dezbătut posibilele limite ale vârstei maxime raportate la deces.
În timp ce unii oameni de știință susțin că bolile și deteriorarea celulelor de bază conduc la o limită naturală a duratei de viață a omului, alții susțin că nu există niciun plafon, dovadă fiind supercentenarii care au înregistrat recorduri.
Pearce și Adrian Raftery, un profesor de sociologie și statistici la UW, au adoptat o abordare diferită. Ei au întrebat care ar putea fi cea mai lungă durată de viață a omului oriunde în lume până în anul 2100. Utilizând statistici bayesiene, un instrument comun în statisticile moderne, cercetătorii au estimat că recordul mondial de 122 de ani va fi, aproape sigur, depășit, de cel puțin o persoană care ar putea atinge o vârstă cuprinsă între 125 și 132 de ani.
Care au fost constatările cercetătorilor?
Cercetătorii au estimat la aproape 100% probabilitatea ca recordul actual al vârstei maxime raportate la deces – cei 122 de ani ai lui Calment, 164 de zile – să fie depășit. Probabilitatea rămâne puternică pentru o persoană care trăiește mai mult, până la 124 de ani (99% probabilitate) sau chiar până la 127 de ani (68% probabilitate).
Este posibilă o durată de viață și mai lungă, dar șansele ca o persoană să trăiască până la vârsta de 130 de ani sunt estimate la 13%. De asemenea, este „extrem de puțin probabil” ca o persoană să atingă vârsta de 135 de ani în acest secol.
Probabilitatea de a depăși recordul actual de vârstă crește numai dacă numărul de supercentenari crește semnificativ. Cu o populație globală în continuă expansiune, acest lucru nu este imposibil, consideră cercetătorii.
„Persoanele care ating o longevitate extremă sunt încă destul de rare încât să reprezinte o populație selectă”, a spus Raftery. „Chiar și odată cu creșterea populației și progresele în îngrijirea sănătății, există o aplatizare a ratei mortalității după o anumită vârstă. Cu alte cuvinte, cineva care trăiește până la 110 ani are aproximativ aceeași probabilitate de a trăi încă un an precum, să zicem, cineva care trăiește până la 114, adică aproximativ jumătate”, completează Raftery.
Poți trece peste toate provocările vieții când vine vorba despre sănătate având constant o nutriție personalizată și un mod de viață sănătos. Descarcă acum aplicația gratuită Dahna din AppStore sau Google Play și lasă experții cardiologi și nutriționiști să te îndrume corect și eficient pentru o viață cât mai longevivă!
Sursa aici.