Este bine să alegem o dietă vegană pentru copiii noștri?

O lectură de aproximativ 3 minute.

Conform noilor studii, se pare că dieta vegană remodelează semnificativ metabolismul copiilor mici, iar din acest motiv nivelul de vitamine A și D necesită o atenție specială.

Cercetătorii raportează un studiu pilot cuprinzător asupra efectelor metabolice ale dietei vegane asupra copiilor mici. Studiul a constatat faptul că micuții care au urmat o dietă vegană și-au modificat considerabil metabolismul și le-a scăzut nivelul de vitamina A și D, comparativ cu cei fără acest tip de dietă.

Studiul concluzionează că dieta vegană are un efect important asupra metabolismului copiilor. Nivelurile pentru biomarkerul seric al vitaminelor A și D, pentru formele de colesterol și aminoacizii esențiali au fost semnificativ mai scăzute la copiii cu dietă vegană, comparativ cu cea omnivoră, ajustate în funcție de vârstă. În plus, acidul docosahexaenoic (un acid gras cu rol central în dezvoltarea funcției vizuale) este absent din dieta vegană. Rezultatele au fost publicate recent în revista științifică internațională EMBO Molecular Medicine.

Dietele vegane câștigă popularitate în special în rândul adulților tineri și, mai nou, devin tot mai frecvente la copiii mici. Motivele din spatele alegerii unui stil de viață vegan sunt în general de natură ecologică, etică și legate de sănătate. Se recomandă ca dieta vegană să fie întotdeauna completată cu vitamina B12, vitamina D și iod, iar pe baza evaluării individuale, poate fi necesară suplimentarea cu calciu, vitamina B2, fier și zinc. Trebuie menționat faptul că recomandările nutriționale actuale se bazează pe studii efectuate pe vegani adulți, iar alte studii anterioare privind efectele metabolice ale dietelor vegane la copii nu există.

În articolul lor, dr. Topi Hovinen și dr. Liisa Korkalo, împreună cu echipa multidisciplinară condusă de profesorul academician Anu Suomalainen-Wartiovaara și docenta Maijaliisa Erkkola au studiat nutriția și metabolismul a 40 de copii sănătoși din grădinițele din Helsinki. Copiii urmau o dietă vegană, vegetariană sau omnivoră, în funcție de alegerea familiilor lor. Au fost studiate pe larg aportul lor nutrițional, biomarkerii metabolici și starea micronutrienților.

Copiii care au urmat o dietă complet vegană s-au dovedit a avea niveluri semnificativ mai scăzute de vitamina D, în comparație cu copiii fără o dietă specială, în ciuda faptului că au încercat să suplimenteze regulat această carență. În plus, nivelul lor de vitamina A a fost redus. Nivelurile de colesterol LDL și HDL, aminoacizi esențiali și acid docosahexaenoic au fost scăzute, în timp ce nivelurile de folat au fost ridicate la copiii vegani.

Potrivit cercetătorilor, noile descoperiri motivează studii suplimentare și mai ample cu privire la consecințele unei diete vegane asupra sănătății copiilor mici. “Rezultatele noastre indică faptul că efectele dietelor stricte asupra sănătății copiilor nu pot fi extrapolate din studiile efectuate pe adulți. În plus față de aportul de vitamina D, trebuie acordată atenție aportului adecvat de vitamina A și proteine ​​din diferite surse”, spune Topi Hovinen.

Pentru o dietă cât mai echilibrată, potrivită atât pentru adulți, cât și pentru copii, vă recomandăm aplicația Dahna, care vă ofere zilnic meniuri inspirate din dieta mediteraneană, considerată la nivel mondial cea mai sănătoasă. Aplicația o puteți descărca gratuit din AppStore sau Google Play.

Sursa: aici.

Lasă un comentariu